Compania auto americană Detroit Electric va construi un nou model de maşină electrică, după o absenţă de 74 de ani de pe piaţa auto. Modelul care marchează revenirea mărcii auto se numeşte Detroit Electric SP:01 şi are la bază, aşa cum se vede şi în fotografii, un şasiu de Lotus Exige.
Americanii, au parte, însă, de o caroserie construită special pentru ei de către cei de la Lotus, din fibră de carbon, în timp ce suspensiile independente faţă-spate şi bara antiruliu din faţă au rămas la fel ca într-un Exige de serie.
În interior, sistemul multimedia al maşinii e reprezentat de un telefon inteligent, care se ocupă de toate funcţiile care se cer de la un astfel de sistem. Mai exact, SAMI (Smartphone Application Managed Infotainment) are grijă să cânte muzică în boxe, să-i arate şoferului nivelul de încărcare a bateriilor, să regleze nivelul de regenerare a energiei din frânare şi să facă apeluri telefonice, că doar e un telefon, nu?
Chiar dacă este vorba despre o maşină electrică, Detroit Electric SP:01 are motorul şi bateriile amplasate între cele două osii, ceea ce îi oferă o distribuţie a puterii foarte echilibrată şi îi dă dreptul de a fi numită maşină sport.
Motorul electric are o putere echivalentă cu 201 CP şi un cuplu de 225 Nm. Curentul vine de la două baterii litiu-polimer de 37 kWh, care oferă o autonomie maximă teoretică de 290 km. Americanii spun că maşina lor va fi capabilă de un sprint de la zero până la 100 km/h în 3,7 secunde şi de o viteză maximă de 250 km/h.
Încărcarea completă a bateriilor se poate face în 4,3 ore dacă se foloseşte o priză de 240 V şi 32 A. Dacă intensitatea curentului de la priza de 240 V este de 13 A, timpul de încărcare ajunge la opt ore.
Dacă până aici, Detroit Electric SP:01 nu pare să se diferenţieze prea mult de competiţie, e timpul pentru piesa de rezistenţă. Oficialii americani spun că noua lor maşină va avea o cutie de viteze manuală cu patru trepte, care trimite puterea de la motorul electric către roţile din spate.
Mai mult, pe lista de opţionale se va regăsi o cutie manuală cu cinci trepte, dar şi o cutie automată cu două viteze. Potrivit informaţiilor oficiale, la pornirea de pe loc sau la oprire nu va fi necesară folosirea pedalei de ambreiaj.
O altă caracteristică interesantă a maşinii este că energia electrică stocată în baterii poate alimenta o casă de locuit, nu doar motorul electric al maşinii. Astfel, dacă maşina stă în garaj cu bateriile încărcate, iar curentul de la reţea pică, poţi folosi curentul din bateriile maşinii pentru a-ţi alimenta casa.
Preţul pentru Detroit Electric SP:01 începe de la 135.000 de dolari americani, bani care nu includ acoperişul din fibră de carbon, o cutie de viteze automată sau o cutie de viteze manuală cu cinci trepte.
Detroit Electric este o companie americană care a produs aproximativ 13.000 de maşini 100% electrice în perioada 1907-1939.